Sala A.I. Cuza poartă numele domnitorului care a realizat unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească. Această sală a fost terminată înainte de Revoluția din 1989 și este una din cele mai impozante din Palatul Parlamentului. E cea mai înaltă sală, de circa 20 m și a doua ca suprafață, de 2.040 mp. Era gândită a fi o sală de protocol la cel mai înalt nivel, ”sala de tratative și semnare de ducumente”. Este situată pe axul principal al Palatului Parlamentului, cu deschidere printr-o logie amplă către Piața Constituției și Bulevardul Unirii.
Sala are o arhitectură eclectică, cu un fond de culoare roz, elementul principal de compoziție este coloana cu capitel în stil corintic și cu fusul coloanei prelucrat cu motive ornamentale tradiționale arhitecturii stilului Brâncovenesc. Coloanele sunt din marmură albă de Rușchița.
În anul 1995, sala a găzduit concertul dirijat de Yehudi Menuhin în cadrul deschiderii Festivalului Internațional de Muzica ”George Enescu”.
Sala Ion I.C. Brătianu este situată la parter pe axul Palatului Parlamentului. Având în părțile laterale doua curți interioare, această sală are o luminozitate naturală deosebită, intensificată și de lustrele și aplicele care reproduc candelabrele de epocă. Este o sală de dimenisiune medie, un spațiu central cu o deschidere de 42 m, totul îmbrcăcat în marmură.
Sala este folosită pentru conferințe și alte evenimente muzicale sau ale firmelor.
Palatul Parlamentului este deschis vizitării de către turiști.
Imaginile: cic.cdep.ro