Tarom 1280x300

După un parcurs de 2.858 km, Fluviul Dunărea se varsă în Marea Neagră formând Delta Dunării.

La sfârșitul cursului său, Dunărea se desparte în trei brațe principale. Prima bifurcație este în amonte de orașul Tulcea, unde Brațul Chilia se îndreaptă spre nord, avînd lungimea cea mai mare (120 km) și debitul de aproximativ 60% din total. În aval de orașul Tulcea are loc a doua bifurcație. Brațul Sulina este cel mai scurt având 64 km, fiind drept, regularizat, canalizat și este folosit pentru navigație. Lucrările pentru a face Brațul Sulina navigabil au avut loc între 1862 și 1902, iar lungimea brațului a scăzut de la 93 km la 64 km, iar volumul de apa s-a dublat la 18% în present. Brațul Sfântul Gheorghe, cel mai sudic dintre brațe, are o lungime de 108 km și un debit de 24% din volumul de apă.

Delta Dunării are o suprafață de 3.443 km2 și este a doua ca mărime din Europa.

Este cea ma bine convervată deltă a Europei, iar în anul 1991 a intrat în patrimonial mondial al UNESCO fiind clasificată ca rezervație a biosferei.

Flora Deltei Dunării numără peste 2.000 de specii de copaci și plante.

Fauna Deltei Dunării este de peste 2.500 de specii de insect, moluște, reptile, amfibieni și mamifere. Dar păsările și peștii sunt cele care oferă iubitorilor de natură cele mai incredibile momente ale vacanței lor în această zonă. Sunt peste 360 de specii de păsări și 45 de specii de apă dulce. În Delta Dunării găsim cea mai mare colonie de pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus) din Europa, peste 18.500 exemplare, dar și 60% din populația mondială de cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus) și 50% din cea de gâscă cu gât roșu (branta ruficollis). În apele Deltei Dunării întâlnim cel mai mare peşte de apă dulce din lume - morunul (Huso huso). Specie contemporană cu dinozaurii, morunul poate trăi până la 100 de ani și poate depăși ca mărime un autobuz.

Dintre mamiferele de aici amintim mistrețul, vulpea, vidra, nurca, hermina, iepuri de camp, șacalul auriu și multe altele. O pasăre deosebită pe care o găsim aici este vulturul codalb.

Unul dintre fenomenele cele mai spectaculoase din Delta Dunării îl reprezintă apariția unui grup mare de cai salbăticiți în zona Pădurea Letea. Ei sunt urmașii cailor eliberați sau scăpați de localnici de-a lungul vremii. Numărul acestor cai este estimat între 400 și 600 exemplare.

Delta Dunării este locul căutat de turiștii iubitori de natură care vor găsi un loc unic cu mult peste așteptările lor.

Descoperă Delta Dunării împreună cu Romania Color.

Duster 1280x300
Bitdefender 1280x300
Allview 1280x400

Castele și cetăți

Mai multe articole
Biofarm 1280x300